Pedepse grele: Șoferii prinși băuți din Republica Moldova, puși să spele cadavre la morgă

Pedepse grele: Șoferii prinși băuți din Republica Moldova, puși să spele cadavre la morgă
Publicat: 04/05/2019, 15:43

Șoferii prinși băuți au participat la procesul de autopsie și au spălat cadavrele, dar și locurile de păstrare a acestora, notează publika.md.

Programul de reeducare durează trei luni, timp în care participanții vor mai merge și în spitale pentru a acorda asistență victimelor accidentelor rutiere.

Vizita la morgă a bărbaților, al căror permis de conducere a fost suspendat, a durat aproximativ cinci ore. „Va fi un impact psihologic foarte mare pentru că nu toți rezistă. Numai mirosul și vederea cadavrului și deja este impact psihologic asupra persoanei”, a precizat Valeriu Savciuc, directorul Centrului de Medicină Legală, potrivit sursei citate.

Programul durează până la trei luni și costă patru mii de lei, suma achitată de șoferi. În prezent, 24 de persoane participă la program.

Noul model de reabilitare a șoferilor prinși băuți la volan este parte a pachetului de legi anti-alcool, aprobat în 2018 de Guvernul de la Chișinău.

Potrivit legii, cei care urcă la volan în stare de ebrietate, rămân fără permis de conducere până la pronunțarea hotărârii judecătorești.

În cazul în care instanța suspendă carnetul, aceștia își pot recupera permisul numai după ce trec programul. Cei cărora li se anulează permisul, pe lângă program, mai trebuie să susțină din nou și examenele auto.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care Dan Vîlceanu îl mușcă de nas și îl agresează pe Florin Roman...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
Vremea se schimbă radical în Capitală. Sunt anunţate ploi cu descărcări electrice. Până când ţine...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Nu-ţi mai face patul dimineaţa! Un medic te sfătuieşte să-l laşi dezordonat
O structură GIGANTICĂ ascunsă în adâncurile spațiului!
VESTEA CEA MARE pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Decizie uriașă pentru toți cei care stau...
România va fi lovită de un alt fenomen extrem. Nervii tuturor vor fi puși la...
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Lansare podcast Update Go4it. Cosmin Aioniță te ține la curent cu tot ce e nou...
×